24-10-2024
În data de 24 octombrie, în cadrul Săptămânii Internaționale a Accesului Deschis, elevii grupei 108, specialitatea Asistent manager, de la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din cadrul USARB au avut oportunitatea de a explora noile achiziţii de carte în colecţia Centrului de Informare al României.
În cadrul acestei întâlniri, bibliotecara Lilia Ababii, coordonatoarea Centrului a prezentat publicului documentele noi achiziţionate din domeniile istorie, limbă şi literara româna.
Documentele prezentate oferă o perspectivă complexă cu privire la structura limbii, evoluția acesteia, aspectele culturale și sociale ale comunicării. Lucrările din domeniul istoriei fiind axate asupra celor mai importante momente și figuri din istoria românilor.
De asemenea, a fost subliniată importanța suportului financiar oferit de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), care face posibilă diversificarea și îmbunătățirea resurselor documentare a Centrului, în felul acesta contribuind la extinderea cunoşterii în diferite domenii.
O colecţie variată va încuraja gândirea critică, va stimula interesul pentru lectură, va facilita integrarea diferitelor perspective academice creând un spaţiu deschis pentru toţi utilizatorii.