28-02-2024

lansare ghidO echipă de bibliotecari universitari bălţeni au participat în data de 28 februarie la lansarea ghidului practic „Prezentarea referințelor bibliografice și citarea resurselor de informare”, găzduit de Biblioteca Științifică ASEM. Ghidul a fost elaborat de Biblioteca Republicană Tehnico-Ştiinţifică în băză standardului SM ISO 690:2022 Informare și documentare. Reguli pentru prezentarea referințelor bibliografice și citarea resurselor de informare, care înlocuieşte standardul SM ISO 690:2012 şi explică regulile standardizate de bază pentru prezentarea resurselor de informare utilizate, oferă recomandări și exemple practice privind sistemul de citare. Lucrarea este un instrument pentru crearea corectă a referințelor bibliografice, util bibliotecarilor, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, cercetătorilor științifici, editorilor etc.

Cu discursuri despre publicația nou lansată au venit: Nelly Turcan, prof. univ., dr. hab.; Natalia Cheradi, dr., directoarea Bibliotecii Ştiinţifice ASEM; creatorii ghidului: Elena Bordian, șefa BRTȘ a INCE și Angela Catana, șefa serviciului „Informare Bibliografică”, BRTȘ a INCE; consultanții ediției: Habasescu Silvia, șefa Serviciului „Asistență Informațională” și Ala Iarovaia, bibliograf, BȘ ASEM.

Evenimentul a fost organizat în cadrul ofertei educaționale a bibliotecilor universitare și specializate pentru anul 2024 în format mixt.

Foto