22-02-2024
Formarea profesională continuă pentru bibliotecarii universitari bălţeni a continuat şi, în data de 22 februarie, cu un training despre posibilităţile de realizare a unui spot video în Canva, instrument de design grafic online gratuit.
Despre posibilitățile de realizare a unui spot video în Canva a prezentat, bibliotecara Tatiana Pogrebneac, menţionând importanţa şi utilitatea creării conținuturilor video într-un mod captivant și eficient. Participanții au avut posibilitatea să învețe cum să folosească instrumentele și caracteristicile disponibile în Canva pentru a crea și edita materiale video, inclusiv adăugarea de imagini, text, efecte și muzică. Trainingul s-a concentrat pe strategii și tehnici pentru crearea unui conținut video atractiv și captivant, care să atragă atenția și să transmită mesajul în mod eficient, iar participanții au învăţat care este importanța unei povești puternice într-un spot video și cum să structureze conținutul pentru a crea un impact emoțional și memorabil asupra utilizatorilor.